Românii şi crezul lor adaptat

România este considerată, la momentul actual, ţara cu cei mai mulţi credincioşi din Europa. Conform studiilor întocmite, peste 90% dintre români cred în Dumnezeu, un lucru încurajator dacă este să se ţină cont de unele restricţii impuse de comunişti în privinţa unei entităţi supreme. Cetăţenii acestei ţări au rămas fideli divinităţii, acelei atitudini religioase, una chiar alambicată cu încredere şi expectativa reacţiei de stimul la cererile adresate.

Românii sunt mai credincioÅŸi pentru că au multe doleanÅ£e, au ce să ceară de la Dumnezeu, de la hrană, sănătate, până la luminarea minÅ£ii ÅŸi acceptarea lucidă a situaÅ£iei în care se scaldă pauperizarea crescândă a acestora. 

 Deci, încrederea pe care o are fiecare român vis-a-vis de providenÅ£a divină este pur justificată atunci când vine vorba de umărul atotcuprinzător, omniscient ÅŸi omnipotent, care, la rugăminÅ£i îndeajuns de lacrimogene, putea fi convins să fie întins pentru capul fiilor rătăcitori ÅŸi bolnavi de inaniÅ£ie. Asta înseamnă că românii sunt siliÅ£i indirect să creadă în ceva care îi poate proteja continuu pentru a-ÅŸi păstra identitatea, originea. Aici poate fi vorba de o descendenţă a unui bigotism înrădăcinat înaintea primului război mondial. Însă, cele amintite mai sus nu garantează neapărat echilibrul sufletesc, bunătatea dusă până la margini sfinte sau conÅŸtiinÅ£a care, era oricum Å£inută sub cheia diverselor opresiuni ce au intervenit asupra românilor de-a lungul timpului.           
O să reiau ideea conform căreia puÅ£ini sunt blânzi ÅŸi altruiÅŸti de bunăvoie. Ca să fie mai clară expunerea, trebuie să se facă diferenÅ£ierea între cele două cadre, în care românul devine, în mod silit, miel, lup, urs, balaur sau chiar cerber.            

Locuitorul plaiurilor mioritice e bun pentru că are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, are nevoie de credinţă pentru a-ÅŸi asigura stabilitatea societală ÅŸi are nevoie de credinÅ£a exprimată cu voce tare, dar inhibată ÅŸi mai degrabă mincinoasă, pentru a se conforma cu majoritatea sau de frica unei pedepse ulterioare, pe care ar putea să o sufere în cazul nerespectării celor zece porunci.

Păstorul, ciobănaÅŸul nostru crede în Dumnezeu până în momentul în care îÅŸi vede inelul magic pe deget ÅŸi construieÅŸte din el, cu puterea lui însuÅŸită voit, un imperiu în care îi recunoaÅŸte numai pe cei drepÅ£i lui în piramidă, nu ÅŸi pe aceia de la bază, care la rândul lor ar vrea să Å£ină inelul pe deget măcar o zi...Limita dintre dreptate ÅŸi nedreptate este atât de fină, încât de abia se observă. Oare chiar atât de rău dăunează bunăstarea ÅŸi luxul în care se scaldă un om, credinÅ£ei ÅŸi aplecării native către umilinţă, recunoaÅŸtere ÅŸi fapte bune neprelucrate?

sursa foto: produsin.ro